UPDATE: Secretarul de presă al Kremlinului Dmitry Peskov a declarat pentru agenția de stat TASS că afirmația președintelui Biden conform căreia Vladimir Putin este un “criminal de război” este “inacceptabilă și de neiertat”.

Considerăm inacceptabilă și de neiertat o astfel de retorică din partea șefului statului ale cărui bombe au ucis sute de mii de oameni din întreaga lume“, a susținut purtătorul de cuvânt.

Știrea inițială

Președintele american Joe Biden l-a numit miercuri pe omologul său rus Vladimir Putin “criminal de război”, pe măsură ce Rusia își intensifică atacul asupra Ucrainei. “Remarcile președintelui vorbesc de la sine”, a spus ulterior secretarul de presă Jen Psaki. Aceasta a adăugat că Biden “a vorbit din inimă, având în vedere ceea ce am văzut la televizor – acțiunile barbare ale unui dictator brutal, prin invazia sa a unei țări străine”.

Acuzația lui Biden reflectă o schimbare față de poziția anterioară a administrației, oficialii americani evitând până acum să vorbească despre atacurile ruse asupra Ucrainei sub numele de crime de război. Amintim că o investigație a Curții Penale Internaționale este în desfășurare pentru a stabili dacă au fost comise crime de război și crime împotriva umanității în Ucraina.  

Chiar astăzi, Tribunalul de la Haga a ordonat încetarea imediată a invaziei Rusiei în Ucraina, prima astfel de sentință pronunțată de o instanță internațională în cele trei săptămâni de conflict. De asemenea, o altă anchetă este în desfășurare și la Departamentul de Stat al SUA, tot legată de crime de război. Secretarul de Stat Antony Blinken a declarat că SUA “muncește din greu” pentru a determina dacă forțele ruse atacă civili în mod intenționat.

Sursă: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday