Japonia. O echipă de cercetători a descoperit o metodă de a reîntineri celulele stem neuronale printr-o combinație de tratamente genetice. Procedura ar putea fi folosită pentru a trata anumite boli neurologice degenerative și pentru a combate declinul mintal asociat cu îmbătrânirea.

Cercetătorii au studiat diferențele genetice dintre celulele neuronale tinere și cele bătrâne, dar pe șoareci. În urma acestui studiu, au descoperit o modalitate de a reabilita celulele stem neuronale, activând o anumită genă (Plagl2) și inactivează o alta (Dyrk1a, care este legată și de sindromul Down). Ei au aplicat acest tratament genetic unor șoareci bătrâni. Crearea de noi neuroni a fost accelerată semnificativ la acești șoareci față de cei din grupul de control, efectul continuând și la 3 luni după administrarea tratamentului, dar ceva mai ameliorat.

Rata de creare de noi neuroni a devenit echivalentă cu a unor șoareci tineri, iar cercetătorii au identificat îmbunătățiri ale capacităților cognitive într-o serie de teste de învățare și memorare.

Există doar câteva zone din creier care conțin celule stem neuronale, care produc, în anumite condiții, noi neuroni, ceea ce joacă un rol important în procesele de învățare și de formare a amintirilor. Totuși, această formare de noi neuroni încetinește în timp din cauza îmbătrânirii celulelor stem și a împuținării acestora.

Până când va fi disponibil pentru oameni un astfel de tratament, ai este nevoie însă de multă muncă de cercetare și testarea, în special pentru a identifica posibile efecte secundare, dar și efectele pe termen lung. Totuși, dacă are succes, acesta ar putea fi folosit pentru a trata anumite boli neurodegenerative, precum Alzheimer, sau pentru a îmbunătăți capacitățile mintale ale persoanelor în vârstă.

Sursă: Genes&Development Journal

Folosim cookies