Italia. Proteste violente la Napoli, în semn de nemulțumire față de instituirea carantinei pe timp de noapte. Polițiștii au intervenit cu gaze lacrimogene.

Protestul a început inițial pașnic, dar după aproximativ o oră, manifestanții au început să arunce cu petarde, pietre, sticle și fumigene spre forţele de ordine.

Polițiștii au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea.

Președintele regional al Campaniei, unde se află și Napoli, a anunțat vineri că vrea ca regiunea să intre în carantină totală, în condițiile în care noaptea trecută au intrat în vigoare restricțiile de circulație pe timp de noapte, iar săptămâna aceasta au fost închise școlile.

Italia a raportat vineri seara aproape 20 de mii de noi cazuri, dintre care 2.280 în Campania.

Surse alternative: Reuters, DW, France24

Folosim cookies