Italia. Guvernul a adoptat un pachet de măsuri cu scopul de a reduce semnificativ birocrația. Simplifică procedura de licitație publică, redefinește abuzul în serviciu și limitează rolul autorităților locale în implementarea rețelelor 5G.

Premierul Giuseppe Conte apreciază că planul de măsuri reprezintă „mama tuturor reformelor”, care poate ajuta la redresarea unei economii puternic afectate de coronavirus

Numită „Decretul de simplificare”, reforma acoperă domenii precum digitalizarea, achizițiile publice, răspunderea penală în cazul funcționarilor publici (restrânge definiția abuzului în serviciu) sau regulile pentru recapitalizarea companiilor de stat. 

Simplificarea birocratică merge până acolo încât permite autorităților publice să facă achiziții de valoare mai redusă, fără licitație, și simplifică drastic procedurile chiar și pentru proiectele mai mari, de până la 5 milioane de euro, fapt ce a atras deja criticile Mișcării 5 Stele (anti-sistem).

Decretul limitează posibilitatea autorităților locale de a împiedica implementarea rețelelor 5G. 

Sursa: Reuters

Folosim cookies