Pe timpul carantinei, israelienii vor trebui să-și limiteze deplasările la maximum 500 de metri de casă, relatează Channel 12 citat de Reuters. Totuși, aeroportul Ben Gurion va rămâne deschis, a relatat un alt canal TV. Decizia intră în vigoare de vineri, 18 septembrie.

Începând de vineri, în ajunul Anului Nou Evreiesc, școlile, restaurantele, mall-urile și hotelurile vor fi închise și vor fi impuse restricții de circulație.

Noua măsură a fost adoptată după ce numărul cazurilor de COVID-19 a crescut în ultimele săptămâni și pe fondul criticilor față de modul în care prim-ministrul Benjamin Netanyahu a gestionat pandemia și efectele acesteia asupra economiei.

Israelul a înregistrat peste 150 de mii de cazuri de coronavirus și 1.100 de decese de la începutul pandemiei, conform site-ului worldometers.info. Este una dintre cele mai afectate state  raportat la populație.

Surse: Reuters, France24.