Israel. Cu 60 de voturi ”pentru” și 59 ”împotrivă”, coaliția de guvernare (formată din opt partide) a primit votul de încredere al parlamentului. După 12 ani în care a fost prim-ministru, Benjamin Netanyahu intră în opoziție.

Fragila coaliție de guvernare cuprinde formațiuni din toate sferele politice, de la extrema dreaptă la partide de stânga și, pentru prima dată, un partid al minorității arabe. Conform protocolului de colaborare, funcția de premier va fi preluată de Naftali Bennett, liderul partidului de extremă dreaptă Yamina. După doi ani, va fi înlocuit de Yair Lapid, din partidul de centru Yesh Atid.

Naftali Bennett se va axa pe rezolvarea problemelor interne ”și vom avea grijă că Iranul să nu se înarmeze cu arme nucleare”. Acesta a studiat și lucrat în SUA, țară în care a înființat o companie de securitate cibernetică pe care a vândut-o apoi pentru 145 de milioane de dolari. După ce s-a întors în Israel, a ocupat diverse poziții în cabinetele conduse de Netanyahu.

Benjamin Netanyahu va rămâne președintele partidului Likud și va deveni liderul opoziției. Înaintea votului parlamentului, care a pus capăt unei crize politice de doi ani, a spus că va se va întoarce în curând la putere.

Coaliția condusă de el a anunțat vineri obiectivele pentru guvernare: adoptarea unei legi prin care o persoană să poată ocupa funcția de premier pentru numai două mandate (opt ani), construirea unei noi universități, a unui nou spital și a unui nou aeroport sau ridicarea nivelului de trai în comunitățile arabe din Israel.

Surse alternative: AP, CNN.

Folosim cookies