Investițiile nete în economie au însumat 120 de miliarde de lei anul trecut, +2,1% față de 2020. Scăderi în ultimul trimestru al anului pe toate segmentele.

Potrivit Institutului Național de Statistică, anul trecut investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 120,14 miliarde de lei, în creștere cu +2,1% față de anul precedent. Cea mai mare parte a creșterii a mers către construcții noi (+7,1%). În schimb, au existat scăderi în privința altor cheltuieli (-7,7%) și a achiziției de utilaje și mijloace de transport (-0.9%).

Totuși, în ultimul trimestru din 2021 s-a înregistrat o scădere a investițiilor în economie (-4,5%) până la 41,57 milioane de lei. Scăderi au fost la toate elementele de structură: construcții (-0,8%), utilaje și mijloace de transport în comun (-10,4%) și alte cheltuieli (-2,9%).

Date/Grafice: INSSE

Folosim cookies