Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au susținut o conferință de presă, pe tema imaginilor date publicității de către Libertatea.ro. Publicația a difuzat un videoclip și a prezentat mai multe fotografii din noaptea intervenției la Clubul Colectiv. Susține că imaginile au fost ținute secrete până astăzi.

Reprezentanții au anunțat că nu au oferit procurorilor sau publicității imaginile prezentate de Libertatea.ro pentru a proteja identitatea persoanelor vătămate, dar și pentru că nu au fost solicitate în mod punctual.

Într-un comunicat de presă, Parchetul General informează că „Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală nu au avut la dosar înregistrarea video în cauză și nici nu au avut cunoștință de existența acesteia în cursul derulării anchetei penale. Înregistrarea video a fost solicitată astăzi, 24 octombrie 2019, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, urmând a fi valorificată în cadrul urmăririi penale în cauza aflată în prezent pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică, referitoare la incendiul din clubul “Colectiv”.”

Principalele declarații ale colonelului Radu, reprezentant IGSU:

„Structura foto-video a fost înființată în 1991. Are ca atribuție înregistrarea de imagini, care vor fi utilizate la analiza intervenției. Sunt puse la dispoziția organelor, prin cerere, nu se dau publicității. Intervenția de la Colectiv ne-a marcat pe toți. Nu dăm imagini, pentru a proteja datele personale. Imaginile prezentate de televiziuni sunt ale noastre, nu sunt un film continuu al intervenției, căci acțiunea a avut 5 ore, iar clipul 20 de minute.

Analiza intervenției este un proces pe care-l derulăm până la întocmirea documentelor. Am transmis toate datele de interes operativ. A fost vehiculată informația că la nivelul ISU s-a luat decizia de a ascunde imaginile. Ca șef, nu am comunicat nimănui acest lucru, ele există în format original la IGSU București-Ilfov și vor puse la dispoziția structurilor care solicită acest lucru.

Eu am solicitat ISU București aceste imagini după momentul producerii incidentului, pentru analiza efectuată cu colegii mei, având în vedere că eu nu am fost la fața locului de la început.”

Întrebat de motivul pentru care nu a oferit imaginile organelor de anchetă, colonelul Radu a răspuns: „Respectiva solicitare de la Corpul de Control al Premierului a fost adresată și ISU. Noi am pus punctual la dispoziție toate materialele cerute. Respectivele materiale trebuiau solicitate clar. La nivelul inspectoratului, eu am văzut imaginile. Nu a decis nimeni ca imaginile să ajungă la Raed Arafat, nu a existat o decizie în acest sens.

Nu dăm din oficiu imagini care pot avea impact emoțional. Nu am ca atribuții problema de comunicare publică. La nivelul ISU sunt cinci colegi care au văzut imaginile, pe lângă mine.”

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday