Doar 10 dintre președinții Statelor Unite care au candidat pentru un al doilea mandat consecutiv nu au reușit să îl obțină, iar în ultimii 40 de ani acest lucru s-a întâmplat o singură dată – în 1992, George Bush Sr. a fost învins de democratul Bill Clinton.

O analiză a ultimilor patru ani, realizată de The Times arată că modul în care Donald Trump a schimbat deja lumea ar putea fi ireversibil sau, oricum, greu de reparat. Cotidianul britanic remarcă modul “tranzacțional” în care acesta a abordat relațiile externe, fapt care a dus la un minim istoric percepția că Statele Unite sunt o forță a binelui. NATO și vechile alianțe au fost supuse unor tensiuni extreme, dar chiar valorile împărtășite de SUA au fost puse sub semnul întrebării. 

Donald Trump nu a deschis noi războaie, dar a exacerbat tensiunile cu Iranul, a slăbit coerența NATO și a permis în cele din urmă Coreei de Nord să dezvolte arme nucleare cu care ar putea lovi SUA. 

Analiza ultimilor patru ani, în viziunea The Times, sintetizată:

  • Europa. Deși Donald Trump nu și-a pus în practică amenințările de retragere a SUA din NATO, acestea au forțat UE să gândească diferit propria securitate, într-o eră în care încrederea în America nu mai este absolută. Presiunea pusă de Trump a reușit să forțeze unele țări europene să își mărească cheltuielile de apărare. Lecția va rămâne pe termen lung, chiar în ipoteza în care Trump va pierde alegerile;
  • Rusia. Antipatia domnului Trump față de NATO a fost alimentată într-o oarecare măsură de apropierea sa față de Moscova și de Președintele Putin. Aparent, cei doi lideri nu s-au înțeles totuși asupra acordurilor de control al armelor nucleare. Ultimul astfel de acord, urmează să expire în februarie, fără a mai lăsa timp pentru o renegociere adecvată. Un nou președinte ar avea puține opțiuni, în afara unei extinderi a acordului existent sau a riscului unei noi curse a înarmărilor nucleare;
  • Orientul Mijlociu. Miscările domnului Trump în Orientul Mijlociu i-au încântat pe israelieni și i-au înfuriat și consternat pe palestinieni. A pus capăt ajutorului financiar acordat acestora din urmă și a recunoscut Ierusalimul drept capitala Israelului, mutând acolo ambasada SUA. Pare de neimaginat că un alt președinte american ar putea să mai schimbe acest lucru. Este foarte posibil ca, din cauza acestor acțiuni, palestinienii să nu aibă niciodată un stat al lor;
  • Iran. Decizia lui Trump de a renunța la Acordul nuclear negociat de Obama, nu numai că a pus SUA pe picior de război cu Iranul dar a și izolat Washingtonul de aliații săi europeni. Trump a pretins că vrea să facă un alt acord, dar acest lucru nu s-a materializat și nici nu va fi ușor de obținut de un alt preșdinte, căci atitudinea sa a dus la ascensiunea politicienilor extremiști în Iran. Doar izbucnirea pandemiei de coronavirus a amânat o ripostă a Iranului, după uciderea generalului, Qassem Soleimani, în ianuarie;
  • Coreea de Nord. Trump a fost avertizat de Barack Obama încă de la prima lor întâlnire că, înainte de expirarea mandatului său, în 2020, Coreea de Nord va fi probabil în măsură să lovească SUA continentală. În ciuda întâlnirii directe cu Kim Jong-un, nimic din această traiectorie nu s-a schimbat. Kim a continuat să efectueze teste nucleare și să lanseze rachete, în timp ce Trump, dornic să încheie un acord bilateral, nu a reușit să preseze pentru acțiuni multilaterale ale ONU împotriva Coreei de Nord. Experții spun că aceasta avansează până la punctul în care SUA ar putea să nu mai aibă altă opțiune decât de a o accepta ca putere nucleară;
  • China. Domnul Trump va rămâne în istorie ca președintele care a început un nou război rece, între America și China. Obsesia sa pentru deficitul comercial și lipsa de interes pentru o acțiune coordonată cu aliații a făcut în realitate jocul Chinei. SUA s-au retras din Parteneriatul Trans-Pacific lăsând astfel mai multe instrumente Chinei și s-au retras progresiv din instituții internaționale, de la Unesco și până la Organizația Mondială a Sănătății, ceea ce a avantajat în final China, care a avut mai mult spațiu de manevră și o mai mare influență.

Dacă Donald Trump pierde alegerile din SUA, unele lucruri mai pot fi corectate, dar altele nu. Concluzia analizei The Times este că marcant pentru toate acțiunile sale, izolaționismul american nu a început cu Donald Trump, el însuși fiind o figură de tranziție către o nouă eră, ci a pornit de fapt de la precauția lui Barack Obama față de implicarea Americii în conflicte nesfârșite, așa cum se întâmplase după Epoca Bush.

Analiza integrală The Times