Ifo Institute estimează că economia Germaniei va scădea cu 5,2% anul acesta, sub prognoza inițială de 6,7%. Totuși, și revenirea din 2021 va fi mai lentă (+5,1%) decât se estima anterior (+6,4%).

De asemenea, Institutul se așteaptă la o creștere de 1,7% în 2022.

Cifrele sugerează că impactul pe care pandemia îl are asupra economiei poate fi totuși mai mic decât se credea inițial, scrie Reuters. 

„Declinul din trimestrul doi, dar și revenirea evoluează într-un manieră mult mai favorabilă față de cum ne așteptam”, a declarat Timo Wollmershaeuser, economist-șef la Ifo.

Institutul prognozează o creștere a ratei șomajului de 5,9% față de 5% în 2019, ceea ce s-ar traduce printr-un număr de 2,7 milioane de șomeri germani anul acesta, față de 2,3 milioane în 2019. Statistica apreciază că rata va scădea la 5,7% în 2021 (până la 2,6 milioane de șomeri), respectiv 5,5% în 2022 (2,5 milioane de șomeri).

Surse alternative: Reuters, Ifo

Folosim cookies