Actualul primar al municipiului Iași este acuzat de complicitate la fals intelectual și complicitate la abuz în serviciu. În februarie, în același dosar, Chirica fusese plasat sub control judiciar pentru 60 de zile de către DNA, iar astfel nu și-a mai putut exercita funcția de primar. Ulterior, după o săptămână, judecătorii au ridicat măsura controlului judiciar impusă pe numele acestuia.

Alături de Mihai Chirica, au fost trimiși în judecată și următorii inculpați:

  • Brândușescu Anca Nora, arhitect șef al municipiului Iași și șefă a Direcției de Arhitectură și Urbanism, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de fals intelectual și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit,
  • Popa Mariana, registrator în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit,
  • SC FLUX S.R.L și administratorul societății, fiecare pentru infracțiunile de complicitate la fals intelectual și complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit.

Concret, explică procurorii, în exercitarea atribuțiilor de înlocuitor al primarului, inculpatul Harabagiu Gabriel Vasile, la acea dată viceprimar al municipiului Iași, beneficiind de ajutorul primarului Chirica Mihai, ar fi semnat documente, cu încălcarea legii și prin atestarea unor împrejurări contrare realității, pentru construirea unui bloc ilegal de către firma SC Flux, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație. Astfel, suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație, fiind încălcat planul urbanistic zonal.

La emiterea documentelor în condiții de nelegalitate ar fi participat și Brândușescu Anca-Nora.

Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcției, datat 10.10.2018, emis de municipiul Iași. DNA explică faptul că certificatul respectiv a fost întocmit în trei exemplare, diferite din punct de vedere al conținutului, dar cu același număr de înregistrare și aceeași dată. 

Inculpata Popa Mariana ar fi avut habar despre această situație și despre faptul că cererea pentru intabularea construcției ar fi trebuit respinsă, având în vedere neregulile din documentație, însă totuși a aprobat-o, iar astfel dezvoltatorul a putut vinde apartamente în blocul respectiv. 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday