Heineken anunță că va concedia opt mii de angajați la nivel mondial, după ce veniturile și profitul au scăzut din cauza pandemiei de coronavirus. Producătorul de bere deține patru fabrici în România.

Al doilea cel mai mare producător de bere din lume, cu cea mai vândută bere din Europa (Heineken), speră să economisească astfel două miliarde de euro până în anul 2023, ca parte a planului “EverGreen”. Locurile de muncă care vor fi desființate reprezintă 9% din forța de muncă a companiei la nivel global, la sfârșitul lui 2019.

Compania a precizat că vrea să readucă marja profitului operațional la nivel înregistrat înainte de pandemie. Profitul operațional al companiei a scăzut cu 35% în 2020.

Planul vizează și reducerea numărului de produse din portofoliul companiei, astfel încât atenția să fie îndreptată spre produsele premium, precum berea Heineken.

Compania olandeză este prezentă și în România, unde deține patru fabrici, în Constanța, Craiova, Târgu Mureș și Miercurea Ciuc, și are 1.100 de angajați. 

Sursa: Reuters.

Folosim cookies