Haiti. Procurorul-șef al statului a cerut inculparea premierului în ancheta asasinării președintelui Jovenel Moise, din 7 iulie. Premierului i s-a interzis să părăsească țara.

Foto: Ariel Henry

Bedford Claude, procuror-șef al Parchetului din capitala Port-au-Prince, i-a cerut anterior actualului premier Ariel Henry să depună mărturie în dosar. Procurorul a susținut atunci că are informații despre o întâlnire între Henry și suspectul principal.

Procurorul din Port-au-Prince a declarat pentru CNN că discută cu magistrații posibile capete de acuzare.

Pe 7 iulie, un grup de persoane au atacat reședința privată a președintelui și l-au împușcat mortal. Poliția a identificat apoi 26 de suspecți, o parte dintre ei militari instruiți în trecut de SUA. 17 dintre aceștia au fost arestați, iar trei au murit în schimburi de focuri.

Jovenel Moise, un fost exportator de banane, a fost ales președinte în 2017. De atunci, s-a confruntat cu proteste de masă și cu acuzații de corupție, el însuși invocând lupta împotriva corupției pentru măsuri dure împotriva adversarilor săi.

Sursa: CNN.

Folosim cookies