Guvernul va aloca peste 377 milioane de lei din Fondul de intervenție pentru localitățile din 24 de județe afectate de inundațiile din luna iunie.

Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, Hotărârea privind alocarea a 377.213.000 de lei din Fondul de intervenție, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, pentru unităţi administrativ-teritoriale din 24 de județe, afectate de calamitățile naturale din luna iunie a acestui an.

Conform Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, vor fi repartizate fonduri pentru județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea, în vederea refacerii unor utilități, obiective sociale, apărări de maluri, drumuri județene, poduri/podețe/punți pietonale, străzi/drumuri comunale/drumuri sătești/ulițe.

“Sumele alocate au fost stabilite în baza evaluărilor făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Instituţiile Prefectului pentru cele 24 de județe, unde au avut loc inundaţii, alunecări de teren și unde au fost afectate infrastructura hidrotehnică, terasamentele și malurile de apărare, structura drumurilor județene, a drumurilor comunale, podurilor, podețelor, digurilor și a punților pietonale.”

Folosim cookies