Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi după amiază, că Guvernul a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu refuzul Președintelui Iohannis a numi miniștrii interimari propuși de PSD.

Prim-ministrul îl acuză pe șeful statului că blochează activitatea Executivului: „Am să vă dau un singur exemplu. Trebuia să avem ședință de guvern. Trebuia să avem pe agenda ședinței de guvern o ordonanță de urgență prin care prelungeam termenul de înscriere în registrul electoral al românilor din diaspora, pentru votul prin corespondență. Nu am putut realiza acest lucru. Sunt foarte multe obiective care nu mai pot aștepta. Această blocare a însemnat că tot ceea ce aveam pe ordinea de zi trebuie dus săptămâna viitoare”.

Totodată, Dăncilă susține că prin sesizarea depusă la CCR vrea să se creeze o regulă pentru viitor. „Ar trebui să vedem această sesizare către CCR și ca un mijloc de a avea niște reguli, pe viitor, de a stabili niște reguli, pentru că eu cred că, dincolo de lupta politică, nu este oportun să blocăm activitatea guvernului, având în vedere că sunt proiecte pe care le facem pe cetățeni”, a declarat premierul.

De asemenea, premierul susține că Executivul nu putut adopta ordonanța de urgență prin care se prelungea termenul de înscriere în registrul electoral al românilor din Diaspora, pentru votul prin corespondență, din cauza că șeful statului nu a numit miniștrii interimari.

Principalele declarații:

„Nu am mai discutat cu domnul președinte, ultima discuție am avut-o când v-am spus, am văzut reacția, aștept ca domnul președinte să vină cu o decizie care să arate că vrea o Românie normală. Dacă domnia sa va veni cu propunerea pentru miniștri interimari, o parte din sesizare nu își va mai avea obiect.

Ar trebui să vedem această sesizare către CCR și ca un mijloc de a avea niște reguli, pe viitor, de a stabili niște reguli, pentru că eu cred că, dincolo de lupta politică, nu este oportun să blocăm activitatea guvernului, având în vedere că sunt proiecte pe care le facem pe cetățeni.

Am sesizat CCR, noi în sesizare am vorbit și despre cei 5 miniștri PSD, care nu au primit motivare pentru respingere.

Am să vă dau un singur exemplu. Trebuia să avem ședință de guvern. Trebuia să avem pe agenda ședinței de guvern o ordonanță de urgență prin care prelungeam termenul de înscriere în registrul electoral al românilor din diaspora, pentru votul prin corespondență. Nu am putut realiza acest lucru. Sunt foarte multe obiective care nu mai pot aștepta. Această blocare a însemnat că tot ceea ce aveam pe ordinea de zi trebuie dus săptămâna viitoare.

Am spus și repet, avem 45 de zile de când președintele numește miniștrii interimari. În cele 45 de zile vom alege perioada în care vom merge în Parlament.

Nu am depus încă plângerea penală, este în lucru. O să depun pentru acea afirmație conform căreia Guvernul este corupt. Eu cred că fiecare când afirmă un anumit lucru trebuie să îl și demonstreze”.

Despre propunerile de comisari europeni, Dăncilă a spus: „Eu nu am văzut nimic oficial, am văzut dorința unora de a avea comisarii respinși, pentru că așa cum am spus înainte, avantajele politice sunt mai importante decât imaginea României. Am fost europarlamentar și indiferent de cine a fost nominalizat pentru comisar european, am susținut candidatura, pentru că era reprezentantul României. Aș vrea să văd aceeași abordare și aceeași responsabilitate.”

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday