Germania, Polonia și Spania sunt cei mai mari producători de bere din UE, dar cele mai mari exporturi le face Olanda, chiar dacă anul trecut producția sa a scăzut cu 9%. România, al optulea producător din Uniune cu 5%.

Anul trecut s-au produs în Uniunea Europeană peste 34 de miliarde de litri de bere cu alcool , conform datelor Eurostat. Producția de bere a UE a fost echivalentă cu aproximativ 77 de litri per locuitor. În plus, în 2019, în UE s-au produs 1,4 miliarde de litri de bere care conțineau mai puțin de 0,5% alcool sau nu aveau deloc.

Germania a fost cel mai mare producător în 2019, cu o producție de opt miliarde de litri (23% din producția totală a UE), urmată de Polonia și Spania (fiecare cu câte 3,9 miliarde litri reprezentând 11%), Olanda (2,5 miliarde litri, 7%), Belgia (2,4 miliarde litri, 7%; date din 2017), Franța (2 miliarde litri,  6%), Cehia (1,9 miliarde litri, 6%) și România cu 1,73 miliarde de litri (5%).

Comparativ cu 2018, Lituania a înregistrat cea mai mare creștere a producției de bere care conține alcool (+ 7%), urmată de Spania (+ 6%) și Italia (+ 5%).

În schimb, producția de bere în Olanda a scăzut cu 9%, în Letonia cu 7% și în Slovacia cu 6%.

Cel mai mare exportator de bere din UE a fost Olanda cu 1,9 miliarde litri de bere cu alcool, urmată de Belgia (1,7 miliarde litri), Germania (1,6 miliarde litri), Cehia, Franța și Irlanda ( toate cu 0,5 miliarde de litri).

Principalele destinații pentru exportul de bere în țări din afara UE au fost Statele Unite (911 milioane litri, 22%) și Regatul Unit (825 milioane litri, 20%), urmate de China (364 milioane litri, 9%), Rusia (258 milioane litri, 6%), Canada (193 milioane litri, 5%), Coreea de Sud (184 milioane litri, 4%), Africa de Sud (108 milioane) tone, 3%), Elveția (98 milioane litri, 2%), Australia (92 milioane litri, 2%) și Taiwan (86 milioane litri, 2%).

În ceea ce privește importurile din afara UE, 47% din berea importată provine din Marea Britanie (278 milioane litri), urmată de berea mexicană (125 milioane litri, 21%), berea din Serbia ( 61 milioane litri, 10%), Belarus (33 milioane litri, 6%), berea americană (19 milioane litri, 3%).

În România consumul de bere pe cap de locuitor s-a situat la 86 litri, potrivit Asociației Berarii României. Ponderea producției locale a fost de 97% din consumul intern. Importurile s-au ridicat la 500 de milioane de litri, iar exporturile la 490 de milioane de litri.

Surse: Eurostat, Asociația Berarilor din România

Folosim cookies