Germania. Olaf Scholz va fi audiat de o comisie parlamentară a landului Hamburg, cu privire la rolul său în combaterea unei fraude fiscale derulate pe vremea când era primarul orașului.

În jurul orei 15 (ora României), cancelarul Germaniei va depune mărturie în fața comisiei Parlamentului landului Hamburg, care investighează afacerea “Cum-Ex Files”. În cadrul acestei scheme, derulate în perioada în care Scholz a fost primarul orașului din nord-vestul țării, băncile și investitorii au tranzacționat rapid acțiunile companiilor înaintea zilei de plată a dividendelor, cu scopul de a permite cât mai multor investitori să recupereze, pe nedrept, reduceri din impozitare.

Strategia frauduloasă a căpătat o dimensiune politică în 2017, din cauza faptului că administrația lui Scholz nu a cerut băncii locale Warburg să plătească impozite pentru câștigurile obținute. Banca a plătit ulterior aproape 50 de milioane de euro, dar după intervenția Ministerului federal de Finanțe.

Comisia parlamentară urmărește să afle dacă Scholz sau alt membru al administrației sale a făcut presiuni pentru ca Warburg să nu plătească impozite pe profitul din schema “Cum-Ex Files”. Suspiciunile au fost reaprinse de informațiile că la locuința unui politician local din partidul actualului cancelar au fost descoperite 200 de mii de euro, despre care se crede că au fost primite cu titlul de mită.

Înainte de a fi audiat de comisia parlamentară, Scholz a declarat: Aceasta este o problemă de doi ani și jumătate. Au fost studiate nenumărate dosare, au fost audiate nenumărate persoane. Rezultatul este întotdeauna același: nu a existat nicio influență politică”.

După mandatul la primăria Hamburg, Scholz a fost numit ministru de Finanțe în ultimul cabinet al Angelei Merkel, iar după alegerile din 2021 a devenit cancelar. Ancheta de acum amenință să-i submineze autoritatea și credibilitatea, într-un moment în care deja se confruntă cu nemulțumiri legate de nivelul inflației și al prețurilor la energie.

Surse alternative: Reuters, Euronews

Sursa foto: Facebook Olaf Scholz

Folosim cookies