Germania nu mai primește pe nimeni fără pașaportul Covid. Din acest weekend, toți cei care intră în țară, inclusiv din țările UE sau din cele aflate pe lista verde (așa cum este România), prezinte certificatul care dovedește fie vaccinarea, fie trecerea prin boală sau o testare recentă negativă.

Până acum doar persoanele care veneau din zonele de risc trebuia să prezinte astfel de documente, iar dintre țările europene, doar călătorii care veneau din Marea Britanie, Spania și Olanda erau obligați să prezinte certificatul verde (sau Corona Pass).

Liderii regionali spun că vor face eforturi pentru a uniformiza regulile de intrare în țară, care acum sunt diferite de la un land la altul, sau la aeroporturi față de punctele de trecere a frontierei terestre. 

Decizia autorităților de a permite doar celor vaccinați, testați sau trecuți prin boală să intre în țară vine pe fondul îngrijorării din ce în ce mai mari că întoarcerea din vacanțe ar putea contribui la alimentarea celui de-al patrulea val.

Germania a înregistrat azi 3.142 de noi cazuri, în timp ce media zilnică a cazurilor noi în Marea Britanie este de aproape 30 de mii. Până acum peste 61% din populația Germaniei (sau 73% din cea adultă) a primit cel puțin o doză de vaccin.

Sursă alternativă: Reuters

Folosim cookies