Germania. Guvernul preia temporar controlul asupra filialei Gazprom, pentru protejarea securității aprovizionării cu gaze. Compania rusă și-a suspendat săptămâna trecută toate operațiunile din țară.

Robert Habeck, ministrul Economiei, a declarat luni că statul va deveni administrator al Gazprom Germania până la 30 septembrie, “pentru protejarea securității și ordinii publice și menținerea securității aprovizionării. Acest pas este obligatoriu”. Măsura a fost luată pentru a evita posibila achiziție a filialei de către alte companii rusești, potrivit oficialului.

Toate drepturile de vot din companie vor fi transferate autorității germane de reglementare (Bundesnetzagentur). Decizia a fost imediat pusă în aplicare prin publicarea în Monitorul Oficial al Germaniei. “Obiectivul nostru este să conducem Gazprom Germania în interesul Germaniei și al Europei”, a declarat și Klaus Mueller, șeful Bundesnetzagentur.

Christian Lindner, ministrul german de Finanțe, a respins luni embargoul UE asupra importurilor de gaze rusești, deoarece numărul tot mai mare de decese de civili în Ucraina crește presiunea asupra blocului pentru a impune sancțiuni sectorului energetic al Rusiei.

Gazprom s-a aflat în vizorul autorităților de reglementare din Uniunea Europeană de luni de zile din cauza acuzațiilor, pe care le-a negat, că acutizează criza energetică.

Sursă: Reuters

Folosim cookies