Germania. Grupul norvegian Equinor şi germanii de la RWE vor construi centrale pe bază de hidrogen, cu emisii reduse de gaze cu efect de seră, pentru a face tranziția de la cărbune.

Equinor, din domeniul extracției de petrol și gaze naturale, și RWE, cea mai mare companie de electricitate din Germania, au semnat un acord joi, pentru construirea unor centrale în Germania. Inițial, acestea vor funcționa pe gaze, apoi pe hidrogen obținut din gaz, prin captarea și stocarea carbonului și, în cele din urmă, pe hidrogen din surse regenerabile de energie.

Norvegia este interesată în special de promovarea așa-numitului “hidrogen albastru”, în timp ce Germania pune mai mult accent pe hidrogenul “verde”, produs din apă cu ajutorul energiei eoliene și solare.

Înțelegerea mai prevede stabilirea producției de hidrogen cu emisii reduse de dioxid de carbon în Norvegia; exportul hidrogenului prin intermediul unei potențiale conducte între cele două țări până în 2030 și dezvoltarea în comun a unor parcuri eoliene maritime. Acordul este doar un aspect al unui parteneriat mai amplu în domeniul energiei verzi, între Oslo și Berlin.

Odată cu invazia Rusiei în Ucraina anul trecut, Norvegia a înlocuit Rusia în calitate de cel mai mare furnizor de gaze al UE. Prim-ministrul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, a declarat: “Criza energetică a evidențiat importanța Norvegiei ca furnizor fiabil de gaz pentru Europa, dar a demonstrat și necesitatea de a accelera tranziția către energia regenerabilă”.

Investițiile în hidrogen reprezintă o mare parte din eforturile Germaniei de a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2045, cât şi de a renunța la gazul rusesc. Țara are ca obiectiv o producție internă de hidrogen de 14 terawați/oră până în 2030 – o creștere substanțială, dar încă sub cererea estimată pentru acea dată. Din această cauză, statul german se bazează pe importuri.

Sursă: Financial Times

Foto: Arild Lilleboe | Dreamstime.com

Folosim cookies