Metanul este unul dintre cele mai puternice gaze cu efect de seră, iar o cantitate de aproximativ 300 de mii de tone, după estimările Germaniei, se pare că se va scurge și va intra în atmosferă, ca urmare a avariilor majore înregistrate la conductele Nord Stream. Specialiștii avertizează că impactul asupra climei va fi resimțit în următorii 20 de ani și este similar cu cel al emisiilor anuale provenite de la aproximativ 5,48 milioane de mașini din SUA.

Metanul are o putere de încălzire de 84 de ori mai mare decât dioxidul de carbon în primii 20 de ani în atmosferă, după care se degradează rapid. Când evaluează impactul asupra climei al scurgerilor de metan, oamenii de știință convertesc de obicei metanul în echivalentul efectelor CO2, folosind fie un factor de potențial de încălzire globală de 20 de ani, fie pot multiplica gazul cu potențialul său de încălzire globală pe o perioadă de 100 de ani.

Chiar dacă rușii au oprit livrările cu gaz prin Nord Stream 1, iar Nord Stream 2 nici măcar nu a fost vreodată funcțională, ambele erau umplute cu gaz natural sub presiune, din care marea majoritate era metan. Agenția Federală de Mediu a Germaniei a declarat că calculul său privind cantitatea de gaz din conducte se bazează pe informații despre starea de umplere estimată și despre volumul celor două conducte.

Două dintre cele trei avarii au avut loc în zona economică exclusivă a Danemarcei, în apropiere de insula Bornholm din Marea Baltică. Potrivit oficialilor danezi, mult mai mult de jumătate din gazul din conducte a ieșit deja în Marea Baltică, și se așteaptă ca cea mai mare parte a gazului rămas să fie eliminată până duminica viitoare. 

Estimarea cantității precise de metan care a intrat în atmosferă este o sarcină extrem de dificilă, deoarece sateliții nu pot furniza date exacte asupra emisiilor din apă din cauză că lumina se reflectă la suprafață. Oamenii de știință au nevoie de date colectate la fața locului, ceea ce este complicat din punct de vedere logistic.

Cea mai mare eliberare de metan din SUA a avut loc la unitatea de stocare a gazelor din Aliso Canyon, Los Angeles, în 2015. Se estimează că 97 de mii de tone de metan au fost atunci emise pe parcursul a câtorva luni. Prin comparație, scurgeri echivalente din Nord Stream s-ar fi putut produce în decurs de câteva ore.

Articolul integral la Bloomberg.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday