Ford a prezentat modelul Puma ST produs la Craiova, într-o filmare pe Transfăgărășan. Are 200 de cai putere și o viteză maximă de 220 de Km/h.

Mașina dispune de un motor de 1,5 litri EcoBoost și trei cilindri, are 200 de CP și e capabil să atingă suta de kilometri în 6,7 secunde. Viteza maximă la care ajunge este de 220 km/oră.

Modelul are un consum de 6,9 litri la suta de kilometri și este dotat cu un diferențial mecanic cu alunecare limitată (LSD), care permite roților să se învârtă cu viteze diferite în momentul virajului.

Potrivit oficialilor Ford Craiova, citați de Automarket.ro, șasiul noului Puma ST este cu 40% mai rigid decât în cazul lui Fiesta ST și are răspunsuri la direcții mai rapide cu 25%.

Deocamdată nu au fost anunțate prețurile la care va fi comercializată mașina.

Folosim cookies