Filipine. Avion militar cu 92 de persoane la bord, prăbușit în sudul țării. Autoritățile precizează că până acum, 40 de persoane au fost salvate și 17 au decedat.

Avionul, un Lockheed C-130, s-a prăbușit în provincia Sulu, unde au loc deseori confruntări între armata filipineză și militanții islamiști din gruparea Abu Sayyaf, considerată de SUA una teroristă. Misiunea celor din avion era de a întări prezența militară în regiune. 

“Până acum 40 de răniți au fost salvați și 17 persoane decedate au fost recuperate”, a declarat transmis Apărării, adăugând că 92 de persoane au fost la bord. Conform generalului Cirilito Sobejana, avionul a ratat pista în momentul în care a încercat să aterizeze.

Un purtător de cuvânt al armatei, colonelul Edgard Arevalo, a declarat că nu există indicii despre vreun atac asupra avionului, dar că nu a început încă o anchetă cu privire la accident, deoarece toate eforturile s-au concentrat pe salvarea celor din avion.

Potrivit presei internaționale, situația aeronavelor filipineze, în general, este una destul de gravă, cele mai multe aparate de zbor fiind foarte vechi. De altfel, avionul care s-a prăbușit fusese folosit pentru prima oară în 1988 și a fost folosit mulți ani de către SUA, înainte de a-l vinde către Filipine.

Acest accident are loc la o lună după ce un elicopter Black Hawk s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament nocturn, decedând astfel toți cei șase membri ai echipajului.

Surse alternative: NY Times, Reuters, BBC, Al Jazeera

Folosim cookies