Eurostat: România s-a clasat anul trecut pe locul doi în topul țărilor europene în ceea ce privește producția de biciclete. În 2019, România se clasa pe locul 8.

Potrivit datelor Eurostat, 13,5 milioane de biciclete au fost produse în UE în 2021, un avans de 11% comparativ cu anul anterior. Cel mai mare număr de biciclete produse a fost raportat de Portugalia (2,9 milioane), urmată de de România (2,5 milioane), Italia (1,9 milioane), Germania (1,4 milioane) și Polonia (1,2 milioane). 

Tot în 2021, UE a obținut 921 de milioane de euro din exporturile de biciclete (atât electrice cât și convenționale) în țări din afara blocului comunitar. Totodată, importurile de biciclete din afara țărilor europene au însumat 1,8 miliarde de euro.

UE a exportat anul trecut 1,4 milioane de biciclete convenționale (în valoare de 433 milioane de euro) și a importat 5,7 milioane, în valoare de un miliard de euro. Comparativ cu 2020, numărul bicicletelor convenționale exportate a crescut cu 16%, iar cel al importurilor a crescut cu 17%. Cele mai multe biciclete au fost exportate în Marea Britanie și Elveția, iar Taiwan este cel mai mare exportator de biciclete electrice pentru UE.

Sursa: Eurostat

Folosim cookies