Cea mai mare creștere a consumului de energie primară a fost înregistrată în Malta (+ 12,9%), urmată de România (+ 5,8%), Spania (+ 5,4%) și Slovacia (+ 5,1%), potrivit datelor publicate de Eurostat.
Consumul de energie în Uniunea Europeană (UE) a continuat să crească pentru al treilea an consecutiv în 2017, îndepărtându-se astfel de obiectivele privind eficiența energetică. Consumul de energie primară a fost de 1 561 milioane tone echivalent petrol (Mtoe), în timp ce consumul final de energie a ajuns la 1 222 Mtoe. Comparativ cu anul trecut, ambele niveluri au crescut cu aproximativ 1%.
În 2017, consumul de energie primară în UE a fost cu 5,3% mai mare decât obiectivul pentru 2020. Din 1990, primul an pentru care sunt disponibile date, consumul a scăzut cu 0,4%.
Consumul de energie primară a scăzut în 2017 comparativ cu anul precedent în opt state membre: Estonia, Regatul Unit , Irlanda, Suedia, Finlanda, Țările de Jos, Franța și Belgia.
UE și-a asumat angajamentul ca obiectivul de eficiență energetică să reducă cu 20% consumul de energie până în 2020. Consumul de energie primară nu trebuie să depășească 1 483 Mtoe, iar consumul final de energie să nu depășească 1 086 Mtoe în 2020.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.