Reacția europarlamentarului vine după ce ministrul Finanțelor a declarat că  românii care lucrează în străinătate ar trebui să aibă un permis de muncă, valabil pentru o perioadă limitată. ,,Maxim 5 ani și la revedere, să te duci în altă țară să îți cauți loc de muncă”, a spus Teodorovici.

Siegfried Mureșan declară că liberatea de mișcare nu trebuie pusă sub semnul întrebării de niciun om politic: ,,Oameni buni, ministrul Teodorovici vrea să limiteze dreptul românilor de a călători și de a lucra în UE. Libertatea de mișcare, de a lucra și a studia oriunde în Europa este o libertate fundamentală pe care poporul român a obținut-o prin aderarea la UE. Pentru ca românii să poată lucra fără permis de muncă în toate statele membre, a trebuit să treacă 7 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. 

De aceea, libertatea de mișcare nu trebuie pusă sub semnul întrebării de niciun om politic. Românii care trăiesc acum în Diaspora au plecat din cauza sărăciei, nu de plăcere. Obligația ministrului de Finanțe și a Guvernului României este să creeze oportunități pentru români în țară, nu să le interzică șansa de duce o viață mai bună în altă parte dacă ei nu au fost în stare să le ofere mai multe oportunități în România”.

De asemenea, europarlamentarul a subliniat nevoia de investitori de care Guvernul ar trebui să se ocupe pentru a aduce locuri de muncă în țară, spunând și că infrastructura este un element cheie: ,,Guvernul trebuie să atragă investitori care să creeze locuri de muncă bune în țară. Pentru asta, trebuie să dezvolte infrastructura, să construiască autostrăzi și să modernizeze liniile de cale ferată. Trebuie să întărească economia și să ofere un cadru fiscal bun pentru investitori. Sunt sigur că miniștrii de Finanțe ai celor 27 de state membre și-au pus mâinile în cap când l-au auzit pe ministrul Finanțelor din țara care va prelua președinția UE că propune lucruri care încalcă tratatele europene”. 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday