Economia Marii Britanii a intrat în recesiune, cu o scădere record de 20,4% în Trimestrul II. Este cea mai afectată dintre marile economii ale lumii, în urma pandemiei.

Experții spun că economia britanică s-a prăbușit în special din cauză că a introdus mai târziu decât alte țări măsurile de carantină, dar și pentru că a fost nevoită apoi să le mențină o perioadă mai lungă. 

Declinul din perioada aprilie-iunie a succedat unei scăderi de 2,2% înregistrată în primul trimestru al anului, ceea ce face ca în primele șase luni din 2020 economia britanică să fi pierdut 22,1% față de finalul anului 2019. Cele mai afectate domenii sunt serviciile, industria manufacturieră și construcțiile.

În luna iunie, economia dădea semne de revenire, după un avans de 8,7%, dar nu a fost de ajuns pentru a compensa pierderile din aprilie și mai. Declinul este cel mai mare din Europa, mai mare și decât cel înregistrat de SUA. 

Surse alternative: Bloomberg, Reuters, Guardian

Folosim cookies