Economia Germaniei, cea mai puternică economie din zona euro, înregistrează o recesiune record în primul trimestru al anului 2020. S-a micșorat în cel mai rapid ritm consemnat de la criza financiară de acum un deceniu, pe fondul blocajului impus de măsurile luate în scopul prevenirii pandemiei de coronavirus, arată Financial Times.

Scăderea de 2,2% față de finalul anului 2019 este totuși mai mică decât se așteptau majoritatea economiștilor, însă este mai mare decât în cazul altor economii din zona euro, potrivit statisticii oficiale.

Scăderea din primul trimestru a apărut după ce producția industrială germană a scăzut  în martie 2020 cu 11,6% față de luna martie a anului trecut, pe fondul impunerii unor restricții în țară, care au dus la închiderea fabricilor și a altor activități. Este însă clar că declinul începuse înaintea restricțiilor, pe fondul unor blocaje de aprovizionare și export cu China.

Economia Franței a scăzut cu 5,8%, iar cea a Spaniei s-a contractat cu 5,2%, în timp ce PIB-ul Zonei Euro, ajustat sezonier, a scăzut în primul trimestru cu 3,8%. La nivelul Uniunii Europene economia a înregistrat o scădere de 3,5%, potrivit datelor Eurostat.

Statistica românească a anunțat în această dimineață o creștere a economiei pe primul trimestru, cu 0,3% față de finalul anului 2019 și cu 2,7% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday