DNA a finalizat rechizitoriul și îl trimite în judecată pe Călin Popescu Tăriceanu, acuzat că a primit mită 800 de mii de dolari, în perioada în care era premier.

În comunicatul DNA se arată că ”inculpatul ar fi pretins (în cursul anului 2007) și ar fi primit (în cursul anului 2008), în mod indirect, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță, în schimbul exercitării atribuțiilor sale în așa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei”, arată DNA în comunicatul de presă.

Mai exact, firma austriacă a plătit prin intermediul unei companii offshore o parte a cheltuielilor de campanie electorală, unei firme de consultanță.

Procurorii au mai dispus și sechestru pe o sumă de 3,2 milioane de lei, iar dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție.

DNA a cerut, pe vremea când Călin Popescu Tăriceanu era parlamentar, ridicarea imunității acestuia, însă Senatul a respins cererea. După încetarea mandatului, Tăriceanu a rămas cu imunitatea de fost ministru și potrivit unei decizii CCR, ridicarea imunității în astfel de cazuri este aprobată de președinte. Klaus Iohannis a încuviințat imediat cererea DNA. 

Ieri, Instanța Supremă a mai dispus și începerea judecării pe fond a unui alt dosar, în care Tăriceanu este acuzat de abuz în serviciu în perioada în care era președinte al Senatului și a refuzat să pună în aplicare decizia ÎCCJ privind demiterea senatorului Cristian Marciu, aflat în incompatibilitate.

Folosim cookies