Divizia de camioane MAN a Volkswagen va renunța la un sfert dintre muncitori (peste nouă mii) și plănuiește să închidă trei fabrici, ca strategie de îmbunătățire a veniturilor.

Oficialii diviziei din Munchen au precizat că sunt vizați pentru disponibilizare 9.500 de lucrători. Două dintre fabricile pentru care se discută închiderea sunt în Germania, iar cea de-a treia în Austria. Veniturile operaționale estimate în urma celor două măsuri sunt de 1,8 miliarde de euro.

În ultimii ani, MAN nu a obținut profituri satisfăcătoare, fiind devansată mereu de celălalt brand de trackere al VW, Scania. Compania își dorește să crească și investițiile.

Întreaga piață auto germană a fost puternic afectată de efectele generate de coronavirus, pe fondul scăderii semnificative a cererii. Atât marii producători (Daimler), cât și distribuitorii (Schaeffler și Continental) iau în calcul concedieri. Pe segmentul vehiculelor comerciale, Asociația Europeană a Constructorilor de Automobile observă o depreciere de 35% în prima jumătate a anului.

MAN este controlată direct de Traton SE, deținută la rândul ei de Volkswagen. În urma anunțului privind concedierile, acțiunile Traton au scăzut cu 1,3% pe bursa din Frankfurt, în timp ce cele ale VW s-au apreciat cu doar 0,2%.

Sursa: Bloomberg

Folosim cookies