Dacian Cioloș: O demisie de urgență a premierului ar fi un minim act de bun-simț. Avem o țară condusă de impostori care își instalează în cele mai înalte funcții marionete politice dispuse să se compromită și să ne umilească pe toți.

Președintele Mișcării România Împreună, Dacian Cioloș, consideră că premierul Dăncilă ar trebui să demisioneze din funcție, ca urmare a dezbaterilor din Parlamentul European, care „demonstrează că România a ajuns să aibă un guvern nedemn și ilegitim”, se arată într-un comunicat de presă al Mișcării.

Mișcarea România Împreună (RO+) protestează vehement față de acest guvern, care ar fi trebuit să respecte voința poporului român de a fi parte a familiei europene și care face tot posibilul să facă de râs această țară atât la București, cât și în organismele europene din care România face parte.”, arată Cioloș.

„Când vorbește despre poporul român, Viorica Dăncilă se referă strict la acoliții domnului Dragnea. Pe ei îi reprezintă, pentru ei lucrează, pentru ei minte. Din această perspectivă, o înțeleg pe doamna Dăncilă când crede că Jandarmeria are dreptul să bată cetățenii nevinovați, o înțeleg și când minte fără pic de rușine că apără statul de drept, dar nu îi găsesc scuze care să îi justifice comportamentul nedemn de un prim-ministru al României. O demisie de urgență ar fi un minim act de bun-simț, dacă partidul din care face parte ar mai fi capabil să înțeleagă ce înseamnă demnitatea de a fi român.

Avem o țară condusă de impostori care își instalează în cele mai înalte funcții marionete politice dispuse să se compromită și să ne umilească pe toți. Este o rușine națională să ți se ceară să nu mai minți în plenul Parlamentului European și să ți se recomande să îți asculți propriul popor înainte de a încerca să ascunzi adevărul care nu mai poate fi ascuns.”

Comunicatul integral aici.

Folosim cookies