Dacia a vândut în primul semestru un număr record de mașini, peste 378 de mii de unități, în creștere cu 13%. Grupul Renault a ajuns la un volum istoric de 2,1 milioane de vehicule.

Groupe Renault a atins un volum record de 2,1 milioane de vehicule vândute în prima jumătate a anului, în creștere cu 9,8%. Vânzările Dacia au contribuit cu o pondere de aproape 20% din totalul grupului și cu o creștere de 13,4%, arată un comunicat al Grupului Renault.

Dacia a înregistrat vânzări record de peste 378 de mii de unități la nivel internațional, cu 45 de mii  de unități mai mult decât perioada similară din 2017

La nivel internaţional, Grupul înregistrează un record de vânzări, în creștere cu 18,1% în regiunea America Centrală și de Sud și cu 15,1% în Eurasia. Astfel, Renault își confirmă planul de creștere în 2018 privind dezvoltarea activităților pe piețele internaționale.

Marca Dacia înregistrează un record de vânzări pe primul semestru în Europa cu peste 281 de mii de vehicule înmatriculate (+14,6 %) și o cotă de piață de 2,9 % (+0,3 puncte). Acest rezultat este generat de performanța modelelor Sandero faza 2 și al Noului Duster care totalizează în 6 luni aproape 63 900 înmatriculări, conform comunicatului.

În Europa, înmatriculările Grupului sunt în creștere cu 4,4 %, pe o piață care progresează cu 2,8 %, adică peste 1 milion de vehicule înmatriculate în primul semestru. Cota de piață a Grupului este de 11 %, în creștere cu 0,2 puncte.

 

Folosim cookies