Curtea Constituțională a admis astăzi sesizarea împotriva modificărilor Legii Curții de Conturi, depusă de președintele Klaus Iohannis pe 30 iulie. Judecătorii Curţii au amânat anterior de mai multe ori dezbaterile din această speță.

Noua lege a Curții de Conturi a fost adoptată de Parlament în luna iulie și, potrivit acesteia, președintele Curții va sesiza organele de urmărire penală dacă o instituție a cheltuit banii publici cu încălcarea legii, nu cel care realizează raportul de audit.

Printre modificările aduse se numără și faptul că dispare obligația recuperării prejudiciului, iar fapta trebuie să fie obligatoriu ilicită, iar în cazul controalelor care vizează și proceduri de achiziții publice, punctele de vedere ale Agenţiei Naţionala pentru Achiziţii Publice (ANAP) sunt obligatorii. De asemenea, se vor acorda pensii speciale persoanelor care au îndeplinit funcţia de auditor public extern pe o durată de cel puţin 14 ani în cadrul Curţii de Conturi.

Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat legea cu 76 de voturi ,,pentru”, 7 – ,,împotrivă” şi 5 abţineri.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday