Croația. În urma unei anchete a Parchetului European, un fost ministru al Fondurilor Europene și alte trei persoane au fost reținute, sub acuzația de fraudă în achiziția unui sistem informatic în valoare de două milioane de euro.

Instituția europeană condusă de Laura Codruța Kovesi nu numește în comunicatul de presă persoanele reținute, însă presa din Croația a scris că este vorba despre Gabrijela Žalac (fost ministru între octombrie 2016 și iulie 2019), Tomislav Petric – directorul Agenției pentru Finanțare și Contractare, precum și alte două persoane. Toți cei patru au fost aduși la audieri.

“Parchetul European și poliția croată pentru reprimarea corupției și criminalității organizate a desfășurat activități de colectare a dovezilor”, se mai arată în comunicatul EPPO. Dezvoltarea sistemului informatic a fost atribuită de minister firmei Ampelos. În urmă cu trei săptămâni, au fost efectuate percheziții la sediul Ministerului și al companiei.

Surse alternative: Comunicat EPPO, Total Croația News.

Sursa foto: Senatorjoanna | Dreamstime.

Folosim cookies