Criza ucraineană. Vladimir Putin i-a cerut lui Boris Johnson un tratat scris prin care NATO s-ar angaja să nu se extindă spre est. Analiștii cred că aceasta este mai degrabă o retorică ce ar urma să justifice un atac al Rusiei asupra Ucrainei.

Președintele rus a discutat telefonic cu premierul britanic. Johnson a exprimat “profunda îngrijorare a Marii Britanii față de acumularea de trupe armate la granița Rusiei cu Ucraina“ și a cerut rezolvarea conflictului pe cale diplomatică. În schimb, Putin i-a transmis premierului că Ucraina ar fi încălcat de mai multe ori prevederile Acordului de la Minsk și că militarii ruși de la graniță sunt provocați de cei ucraineni, care i-ar fi atacat cu drone și armament greu. Președintele rus a adăugat că populația etnică rusă este discriminată în Ucraina.

Tot liderul de la Kremlin a cerut un acord internațional (scris) prin care NATO să se angajeze că nu va continua extinderea spre est, prin aderarea Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică. A adăugat că diplomația rusă pregătește documente în acest sens.

Cei doi lideri s-au înțeles să continue dialogul. The Guardian notează că, deși liderii din Vest nu sunt încă lămuriți cu privire la intențiile Moscovei, cererile imposibile ale Rusiei și retorica lui Putin par a fi mai degrabă pretexte pentru a justifica un eventual război, decât simple presiuni asupra Occidentului, sau manevre de negociere.

Între timp, ministrul adjunct al Afacerilor Externe din Rusia a avertizat că Rusia este gata să desfășoare rachete nucleare cu rază intermediară de acțiune, dacă NATO va face același lucru. Numai că reprezentanții Alianței militare nu au declarat și nu au pus problema niciodată în acest sens. Amenințarea amintește de criza armelor nucleare din 1980, terminată cu acordul din 1987 semnat de URSS și SUA. Atunci, au fost interzise lansatoarele de rachete, rachetele balistice și de croazieră cu raze scurte și intermediare, lansate de la sol.

Administrația Trump a retras SUA din același tratat în 2019, când a acuzat Rusia că a construit rachete cu rază intermediară de acțiune, interzise. Moscova a negat că ar dezvolta acest tip de armament.

NATO a anunțat oficial că nu va aduce astfel de rachete în Europa, dar oficialul rus spune că nu are încredere în Alianță și adaugă că țara sa respectă un moratoriu al rachetelor nucleare cu rază intermediară.

Sursă alternativă: The Guardian.

Folosim cookies