Coronavirus România. Numărul cazurilor zilnice s-a dublat față de ieri și a urcat la 3.900, cel mai mare nivel de la jumătatea lunii noiembrie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 52 de decese, dintre care 5 anterioare. Buletinul detaliat, la ora 13.

“Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 4 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 3.900 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 52 decese, dintre care 5 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00, precizează Grupul de Comunicare Strategică.

Ultima dată când a fost raportat un număr mai mare de cazuri a fost pe 16 noiembrie, când 4.128 de români au fost testați pozitiv pentru coronavirus.

În jurul orei 13:00, GCS va oferi date amănunțite despre situația deceselor din ultimele 24 de ore, despre numărul de pacienți internați în secțiile de terapie intensivă și de tratament, precum și despre numărul de teste efectuate și rata de pozitivare.

Folosim cookies