Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), a crescut în primele șapte luni ale anului, atât ca serie brută (7,4%) cât și ca seria ajutată (7,1%), comparativ cu perioada similară a anului trecut. Avansul se datorează creşterii vânzărilor de produse nealimentare (+8,5%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+7,5%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor (+4,6%), conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

În luna iulie 2018, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de luna precedentă ca serie brută cu 5,4%, şi a scăzut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,9%.

Faţă de aceeași lună a anului precedent, cifra de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut atât ca serie brută cu 5,3% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 5,0%.

Deși comerțul cu amănuntul a înregistrat o creștere de 5% în iulie, avansul acestuia a încetinit față de luna iunie, când înregistra o creștere ajustată de 7,9%. 

În perioada 1.I-31.VII.2018, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de perioada 1.I-31.VII.2017 atât ca serie brută cu 6,4% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 7,1%.


Iulie 2018 comparativ cu iunie 2018

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna iulie 2018, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 5,4%, datorită creşterilor din comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+8,6%), vânzărilor de produse nealimentare (+4,5%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,4%).

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iulie 2018, comparativ cu luna precedentă a scăzut pe ansamblu cu 0,9%, ca urmare a scăderilor din comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-3,9%) şi vânzările de produse nealimentare (-0,3%). Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au crescut cu 0,2%.

Iulie 2018 comparativ cu iulie 2017

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna iulie 2018, comparativ cu luna iulie 2017 a înregistrat o creştere cu 5,3% datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+7,2%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,8%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+1,9%).

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iulie 2018, comparativ cu luna iulie 2017 a înregistrat o creştere cu 5,0% datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+7,1%), vânzările de produse nealimentare (+6,1%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+1,0%).

Perioada 1.I-31.VII.2018 comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2017

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1.I-31.VII.2018, comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2017 a înregistrat o creştere cu 6,4% datorită creşterii vânzărilor de produse nealimentare (+7,4%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+6,9%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+3,9%).

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1.I-31.VII.2018, comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2017, a înregistrat o creştere cu 7,1% datorită creşterii vânzărilor de produse nealimentare (+8,5%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+7,5%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+4,6%).

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday