Consiliul Concurenței investighează mai multe companii din domeniul producției și comercializării cărnii de pasăre, inclusiv Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, pentru ”o posibilă creștere artificială a prețurilor”.

Consiliul Concurenței anunță că a declanșat o investigație ce vizează un posibil comportament anticoncurențial al unor companii care își desfășoară activitatea pe piața producției și/sau comercializării cărnii de pasăre din România.

Companiile investigate sunt Transavia S.A., Ave Impex S.R.L., Vis Agri S.R.L., Safir S.R.L., AviTop S.A., Avicola Buzău S.A, Avicola Dragoș Vodă SA, Avicod SA, Agricola Internațional Bacău S.A., Agrisol International RO S.R.L și Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR).

”Autoritatea de concurență deține indicii privind posibile înțelegeri și/sau practici concertate facilitate de UCPR pentru limitarea ofertei de produse, scopul final fiind creșterea artificială a prețurilor de vânzare”, se arată în comunicatul Consiliului.

Consiliul Concurenței precizează că, în acest context, a efectuat inspecții inopinate la sediile unor companii care activează pe piața producției și/sau comercializării cărnii de pasăre, precum și la sediul UCPR și a ridicat  mai multe documente.

Inspecțiile inopinate au fost autorizate de Curtea de Apel București.

Dacă sunt găsite vinovate, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri, însă dacă decid să cooperează cu autoritatea de concurență, în cadrul programului de clemență, pot obține imunitate la amendă sau reduceri substanțiale ale amenzilor.

În 2020, Consiliul Concurenței a sancționat 90 de companii și asociații ale acestora cu amenzi de peste 400 de milioane de lei (82,7 milioane euro), peste 40% din această valoare totală fiind recunoscută de companii.

Foto: Unsplash

Folosim cookies