Consiliul de Securitate al ONU. Antony Blinken a prezentat informații despre presupusele planuri ale Rusiei de a justifica invadarea Ucrainei, sub pretexte ”fabricate”: un atentat terorist, descoperirea unei gropi comune, o lovitură cu drona împotriva civililor sau un atac cu arme chimice.

Secretarul de stat Antony Blinken a detaliat planurile militare pe care SUA consideră că Rusia le ia în calcul pentru a produce o criză și a justifica ulterior invadarea Ucrainei. Potrivit lui Blinken, pretextul ar putea fi un eveniment violent pe care Rusia îl va atribui Ucrainei sau o “acuzație scandaloasă pe care o va ridica împotriva guvernului ucrainean”. 

Evenimentul ar putea lua forma unui “așa-zis atentat terorist fabricat în interiorul Rusiei, descoperirea inventată a unei gropi comune, o lovitură cu drona împotriva civililor sau un atac fals sau real cu arme chimice. Rusia poate descrie acest eveniment drept o epurare etnică sau un genocid, luând în derâdere un concept care pentru noi, cei din această cameră, are o semnificație foarte importantă”.

Comentariile lui Blinken se bazează pe strategia administrației Biden de a dezvălui în avans planurile Rusiei, pe baza datelor colectate de serviciile de informații, fără a furniza dovezi specifice, pentru a descuraja Moscova să inițieze acțiunile și pentru a atrage atenția asupra campaniilor de dezinformare ale rușilor. 

În ultimele zile, mass-media rusă a început deja să răspândească unele dintre aceste alarme și afirmații false, pentru a maximiza indignarea publică și pentru a pune bazele unei justificări inventate pentru război”, a mai declarat Blinken.

El a adăugat că planurile de atac, în baza informațiilor obținute de serviciile americane, includ “rachete și bombe care vor cădea în toată Ucraina, comunicațiile vor fi blocate, atacurile cibernetice vor bloca instituțiile cheie ucrainene și o invazie terestră va înainta asupra țintelor cheie care au fost deja identificate și cartografiate în planuri detaliate”. Aceste planuri includ un asalt asupra capitalei Kiev, un oraș cu 2,8 milioane de locuitori.

Blinken a făcut din nou apel la democrație și i-a propus ministrului rus de externe Serghei Lavrov să se întâlnească în Europa săptămâna viitoare, precum și întâlniri diplomatice între Rusia și consiliului NATO, respectiv Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa.  

Oficialii SUA și NATO au declarat că Rusia a trimis în această săptămână până la 7.000 de soldați la graniță, în plus față de cei aproximativ 150.000 care au încercuit Ucraina începând din luna noiembrie a anului trecut.

Discursul lui Blinken a avut loc în timpul unei reuniuni programate anterior a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite despre un impas diplomatic în jurul acordurilor de la Minsk, un efort diplomatic din 2015 de a rezolva luptele din zona de est a Ucrainei, numită Donbass, dintre forțele ucrainene și separatiștii susținuți de Rusia. Rusia deține președinția Consiliului de Securitate pentru luna februarie.

A fost cea de-a doua întâlnire a Consiliului în legătură cu situația din Ucraina. SUA a convocat o reuniune a consiliului de securitate pe 31 ianuarie pentru a aborda “amenințările la adresa păcii și securității internaționale”.

Surse alternative: The Hill, US Department of State.

Folosim cookies