Confederația Concordia, ce reunește șapte din primele zece companii din țară ca număr de angajați: Dezaprobăm intenția Guvernului de majorare a salariului minim pe economie de la 1 noiembrie.

Confederația Patronală Concordia subliniază că Hotărârea de Guvern prin care s-ar majora salariile nu ține cont de un mecanism transparent, legat de factorii obiectivi de evoluție a economiei României, care să determine predictibilitatea salariului minim.”, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial. 

Reprezentanții atrag atenția asupra faptului că orce majorare a salariului minim, fără o fundamentare respinsabilă a efectelor acestor măsuri, încurajează munca la negru și expune economia la riscul desființării a mii de locuri de muncă. 

O creștere nesustenabilă și hazardată a salariului minim va fi rapid erodată de inflație și de alte dezechilibre care deja se constată în economia națională.”, se arată în comunicat. 

Confederația menționează că partenerii sociali au solicitat în permanență și-au manifestat constant disponibilitatea pentru stabilirea de către Guvern, printro consultare reală cu patronatele și sindicatele reprezentative, a unui cadru predictibil de ajustare a nivelului salariului minim, care să se bazeze pe indicatori economici relevanți și verificabili la nivelul cât mai multor sectoare economice, dar în special la nivelul acelora unde incidența salariului minim este cea mai pregnantă.

Este subliniată nevoia ca majorările salariale să fie corelate cu capacitatea economiei de a le susține realist.

Din păcate, desconsiderând cerința justificată a partenerilor sociali de stabilire a unui mecanism transparent și obiectiv de ajustare, Guvernul continuă politica de majorare discreționară a salariului minim, vulnerabilizând și mai mult economia și piața muncii., spun reprezentanții. 

Confederația Patronală Concordia își reafirmă disponibilitatea de dialog și cooperare cu autoritățile și cu partenerii de dialog social, pentru a identifica soluții economice și legislative care să asigure dezvoltarea sustenabilă a țării, „deși din ce în ce mai reticentă că apelul său la responsabilitate economică va fi realmente luat în considerare de către decidenții politici”.

 

Folosim cookies