Programată inițial să aibă loc în septembrie, dar amânată de mai multe ori din cauza problemelor tehnice și a vremii nefavorabile, misiunea de test a fost finalizată cu succes. Racheta a revenit la sol, la zece minute de la lansare, în două segmente, mai întâi propulsorul, apoi capsula pentru astronauți.

Racheta Blue Origin, numită ”New Shepard”, transportă senzori, un computer și un software conceput pentru a ajuta vehiculele spațiale să aterizeze pe sateliți naturali și pe planete. Senzorii folosesc camere pentru a colecta informații despre împrejurimi, care apoi sunt îmbinate cu hărți preîncărcate pentru a determina locația exactă a vehiculului. 

Imagini video de la evenimentul de lansare:

 

Spre comparație, în misiunea din 1969 când Neil Armstrong a fost primul om ajuns pe Lună, NASA avea la dispoziție hărți cu rezoluții foarte mici ale satelitului natural. La fel ca SpaceX, deținut de Elon Musk, Blue Origin dezvoltă o tehnologie care ar putea duce oamenii pe Lună până în 2024 și concurează cu alte companii pentru a fi selectată de NASA pentru această misiune.

Prin programul Artemis, NASA vrea să trimită din nou oameni pe Lună, la Polul Sud, în ceea ce va însemna turism spațial. Capsulele proiectate de Blue Origin „au cele mai mari ferestre, pentru ca turiștii să se bucure cât mai bine de priveliști”.

Prezentarea capsulei Blue Origin:

Sursa: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday