Potrivit datelor oficiale, vaccinul Pfizer are cea mai mare eficacitate (95%), urmat de Moderna (94,1%). AstraZeneca prezintă o eficacitate de 60%, iar Johnson & Johnson de 67%.

Vaccinul Johnson & Johnson poate fi administrat într-o singură doză, spre deosebire de celelalte vaccinuri aprobate în UE, care sunt adiministrate în două doze, la un interval diferit de timp. Poate fi stocat la o temperatură de -20 grade Celsius, timp de 24 de luni.

Protecția oferită de serul J&J începe la aproximativ 14 zile după vaccinare. În același timp, durata protecției oferite de vaccin este necunoscută, întrucât este în curs de a fi determinată prin studii clinice aflate în desfășurare.

Modul în care acționează vaccinurile J&J și Oxford/AstraZeneca este diferit de cele Moderna și Pfizer. Cercetătorii au adăugat gena pentru proteina spike a coronavirusului într-un alt virus ameliorat, numit Adenovirus 26. Spre deosebire de AstraZeneca, care a folosit pentru vaccinul său un adenovirus recoltat de la cimpanzei, J&J a preferat un adenovirus uman.

Vaccinul Johnson & Johnson urmează să ajungă și în România cel mai probabil în aprilie, conform medicului Valeriu Gheorghiță.

Prospectul integral:

Covid 19 Vaccine Janssen Epar Product Information Ro

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday