Comisia Europeană cere României să ia măsuri pentru accelerarea campaniei de vaccinare: Nevaccinarea stă în calea redresării economice a unei țări. Poate măsurile sunt dureroase, dar ele sunt necesare. Este nevoie de curaj politic.

Declarațiile au fost făcute de comisarul european pentru Piața Internă, Thierry Breton, în cadrul unei conferințe de presă alături de Raed Arafat și Valeriu Gheorghiță.

“Am vaccinat miliarde de oameni fără efecte secundare și am înțeles că avem o armă pe care o putem folosi. Vaccinul și certificatul verde sunt cele două instrumente pe care trebuie să le folosim. În România, rata de vaccinare este foarte scăzută”, a declarat oficialul european.

Thierry Breton a vorbit și despre certificatul digital Covid și despre faptul că România trebuie să ia măsuri mai dure în acest sens: “La nivel mondial sunt peste 70 de țări care folosesc certificatul digital Covid. Măsurile acestea trebuie luate acum. Avem un val care va veni, iar România are de luat decizii dificile. În Germania, de exemplu, dacă nu ești vaccinat, nu mai poți merge la serviciu. În Austria, nevaccinații au fost carantinați. Sunt și alte țări care iau măsuri. Măsurile nu vor dura la nesfârșit. Vaccinarea și certificatele trebuie să le folosim acum. Este necesar un curaj politic”.

Valeriu Gheorghiță a subliniat că “populația Europei nu poate fi în siguranță până când populațiile țărilor nu sunt în siguranță”. Coordonatorul campaniei de vaccinare în România recunoaște că măsurile luate de autorități “nu sunt populare, dar sunt în beneficiul sănătății publice, deoarece nu mai putem tolera sute de decese”.

Folosim cookies