Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a aprobat o finanţare de peste 246 milioane de euro din Fondul de coeziune, pentru construcţia secţiunii de autostradă ce leagă localităţile Târgu Mureş – Ogra – Câmpia Turzii.
„Acest proiect de mare importanţă, situat pe un coridor european strategic, va contribui la crearea unei reţele de transport mai rapide şi mai sigure în România. De asemenea, va face regiunea mai atractivă atât pentru investitori, cât şi pentru turism şi va înlesni dezvoltarea economică, permiţând locuitorilor să reducă timpul necesar deplasării între Tîrgu Mureş şi Câmpia Turzii la mai puţin de oră”, a declarat aceasta.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.