Comandant al unei fregate italiene, prins în flagrant când îi dădea unui diplomat rus documente secrete NATO. Cei doi au fost arestați și sunt cercetați pentru spionaj.

“Carabinierii au intervenit în timpul unei întâlniri clandestine între cei doi, imediat după transferul unui document de către ofițerul italian în schimbul unei sume de bani”, a declarat poliția italiană într-un comunicat. Cei doi militari sunt cercetați pentru infracțiuni de spionaj și amenințare la adresa securității statului și riscă o pedeapsă de peste zece ani de închisoare.

Concret, întâlnirea dintre căpitanul unei fregate italiene și oficialul rus, acreditat la Ambasada Rusiei de la Roma, a avut loc marți seară. Potrivit presei italiene, căpitanul fregatei a avut în trecut acces la numeroase documente interne și ale NATO, prin intermediul poziției sale în Statul Major al Apărării. “Funcționarul italian a fost luat în custodie, în timp ce poziția cetățeanului străin este încă în curs de examinare în legătură cu statutul său diplomatic”, au precizat Carabinierii.

Ministerul Afacerilor Externe italian l-a convocat în această dimineață pe ambasadorul rus de la Roma, Serghei Razov. Ambasada Rusiei nu a comentat deocamdată știrea.

Surse alternative: Reuters, La Stampa

Folosim cookies