Cod Portocaliu de ploi abundente valabil până mâine la ora 23:00, în cea mai mare parte a Moldovei, dar și în Dobrogea și parte din Muntenia. Alte 16 zone, inclusiv Capitala, se află sub Cod Galben de averse torențiale.

Potrivit ANM, un Cod Portocaliu de ploi abundente este valabil de astăzi de la ora 12:00, până mâine, 16 iunie, la ora 23:00. Astfel, în Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei și cea mai mare parte a Moldovei, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 25-35 l/mp și pe spații mici 50…60 l/mp, iar prin acumulare se vor depăși 70-90 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55-65 km/h şi vor fi vijelii.

Totodată, este în vigoare și un Cod Galben, de astăzi de la ora 10:00 până mâine la 23:00.  În intervalul menționat, local în Moldova, jumătatea vestică a Munteniei, estul Transilvaniei, zona Carpaților Orientali și local în Carpații Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, pe alocuri descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 20-30 l/mp și pe arii restrânse, 40 l/mp. Vântul va avea temporar intensificări cu viteze în general de 45-55 km/h, iar în Carpații Meridionali, la altitudini mari, peste 80-90 km/h.

Folosim cookies