CNAS a lansat Ghidul asiguratului, un document care cuprinde informațiile despre calitatea de asigurat, drepturile și obligațiile care decurg din aceasta, precum și modalitățile de accesare a serviciilor pe fiecare domeniu de asistență medicală.

Potrivit CNAS, ghidul se adresează atât persoanelor asigurate, cât și celor neasigurate,  care pot afla care sunt serviciile medicale la care au dreptul și care este modalitatea de accesare a acestora.

”Pe fondul unor reglementări complexe și deseori în schimbare, cu atât mai mult în contextul pandemiei COVID-19, a situa oamenii în centrul sistemului înseamnă nu doar a concepe și implementa politici de sănătate adecvate, ci și mai ales a le oferi acestora instrumente care să îi ajute să beneficieze de serviciile la care au dreptul, cu respectarea obligațiilor legale. Acest ghid este un astfel de instrument”, a spus Adrian Gheorghe, președintele CNAS.

CNAS precizează că, pe baza propunerilor și recomandărilor primite după parcurgerea acestui ghid, va elabora și alte ediții, astfel încât ”să vină cât mai mult în sprijinul persoanelor care doresc să se informeze asupra modului în care pot accesa serviciile acordate în sistemul public de sănătate”.

Cnas Ghidul Asiguratului Final

Folosim cookies