Deși este sub așteptările economiștilor (+5,2% într-un sondaj Reuters), redresarea economică a Chinei este mult peste ceea ce par să reușescă restul țărilor, care din septembrie au intrat în al doilea val al pandemiei. După un avans de +3,2% în Trimestrul II, nivelul de +4,9% înregistrat în iulie-septembrie se apropie de pasul de creștere de +6% pe care China îl avea înainte de izbucnirea pandemiei.

New York Times observă faptul că evoluția economiei chineze demonstrează clar faptul că revenirea economică rapidă este posibilă doar atunci când virusul este controlat ferm. Acum China nu mai are aproape nicio transmisie locală a virusului, în timp ce restricțiile introduse în Statele Unite și Europa din cauza celui de-al doilea val nu au cum să nu afecteze economiile, ceea ce va mări și mai mult avantajul economiei chineze.

În același timp, recuperarea Chinei nu ajută foarte mult restul lumii, creșterea exporturilor acesteia fiind mai mare decât a importurilor. Acest model a creat locuri de muncă în China, dar a frânat creșterea în alte părți.

Surse alternative: Reuters, NY Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday