Ceremonia de preluare a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, organizată la Ateneul Român. Principalele declarații. Video.

România a marcat preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, printr-o ceremonie organizată la Ateneul Român, la care au fost prezenţi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, premierul Viorica Dăncilă și președintele Klaus Iohannis.

În același timp, în proximitatea Ateneului Român, unde a avut loc ceremonia oficială, sute de persoane au participat la un miting pro-UE.

Liderii europeni și demnitarii români au susținut discursuri. Primul care a luat cuvântul a fost președintele Iohannis. Acesta a pus accent, în discursul său, pe unitate și coeziune. Președintele a precizat că principalul obiectiv al președinției României este acela de a construi o Europă mai puternică.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a adresat invitaților în limba engleză. Tăriceanu a susținut că visul fondatorilor UE a fost o Europă fără aroganță și fără state de mâna a doua, conform Hotnews.ro.

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a declarat că majoritatea parlamentară va sprijini guvernul în toate acțiunile sale pentru a-și îndeplini cu cinste și demnitate mandatul.

Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, și-a reafirmat încă o dată sprijinul pentru aderarea României la Spațiul Schengen.

Președintelui Consiliului European, Donald Tusk, a susținut un discurs în limba română, care a stârnit entuziasm în sală. Acesta a făcut „un apel la toți românii: să apere în România și Europa fundamentele noastre politice – libertatea, statul de drept și Constituția. Să le apere cu aceeași hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând”.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a susținut că „locul natural al României este și în centrul zonei Schengen”, dar a avertizat că „UE nu face compromisuri, chiar dacă e vorba de drepturile omului, de respectarea statului de drept, de lupta împotriva corupției”.

Premierul României, Viorica Dăncilă, le-a transmis liderilor europeni să creadă „în România, în capacitatea României de a conduce cu cinste și onoare președinția Consiliului UE”. Aceasta a mai precizat că „ne dorim să participăm activ la deciziile majore ale Uniunii și iată că astăzi începem să o facem. Ne dorim să fim parteneri egali și respectați în UE, și iată că astăzi România se așează la masa la care se discută și se decide viitorul UE”.

Video:

Principalele declarații ale președintelui Iohannis:

„Bună seara. Domnule președinte al Parlamentului European, domnule președinte al Consiliului European, domnule președinte al Comisei Europene, domnule președinte al Senatului, doamnă prim-ministru, distinși membri și invitați, doamnelor și domnilor, este o deosebită plăcere pentru mine să particip împreună cu dvs. la lansarea oficială a primei președinții a țării noastre la Consiliul UE.

La 12 ani de la aderarea la UE, România preia un rol de prim-plan la nivel european. Dacă privim puțin în urmă, întoarcerea țării noastre în familia europeană a reprezentat un deziderat de o importanță aparte, pentru care am depus toate eforturile la nivel național și pentru care cu toții am lucrat cu dedicație și profesionalism, având convingerea fermă că proiectul european este o construcție unică europeană și singura cale de a asigura progresul comun al statelor UE.

Cu aceeași convingere preluăm președinția Consiliului UE, cu obiectivul principal de a contribui la o Europă mai puternică. Primul semestru al anului 2019 va fi definitoriu pentru dinamica viitoare a UE. Uniunea se confruntă, în prezent, cu diverse provocări, atât interne, cât și externe, precum progresul de retragere a Marii Britanii din UE, migrația.

Construirea Uniunii Europene de astăzi a fost posibilă pentru că părinții fondatori au crezut în proiectul european, în idealurile și valorile sale. Noi credem astăzi, mai mult ca oricând, că UE este un proiect de succes în mod incontestabil, un proiect viabil. Cei peste 60 de ani de pace de care s-a bucurat cea mai mare parte a continentului nostru stau mărturie forței, temerității și încrederii tuturor în capacitatea noastră de a colabora în mod eficient și sustenabil.

Ei sunt dovadă că „uniți în diversitate” nu este un simplu motto, ci că UE este un proiect capabil să se remodeleze mereu, fără a renunța la principiile și valorile fondatoare.

Distinși invitați, ca parte integrantă a acestei comunități europene, României îi revine acum misiunea de a avansa agenda noastră comună. Știm cu toții că exercitarea unei președinții este o misiune de înaltă responsabilitate, care presupune deopotrivă angajament și pragmatism pentru a putea răspunde într-o manieră concretă, adecvată și realistă tuturor provocărilor.

Mai multă unitate și coeziune, aceasta este calea pe care o propunem pentru următoarele șase luni și pe care va trebui cu toții să o urmărim cu consecvență.

Contextul președinției României va fi marcat de alegerile pentru viitorul Parlament European. Avem nevoie de mai multă coeziune, în toate acțiunile noastre la nivelul UE, indiferent că vorbim de o Europă mai sigură, de o creștere a rolului Europei ca actor global. Coeziunea este un aspect esențial pentru a asigura avansarea proiectului european.

Pe parcursul mandatului nostru vor avea loc momente marcante pentru evoluția UE și avem încredere că reuniuni de o semnificație aparte, precum summitul de la Sibiu, vor oferi noi perspective Europei de mâine. Îmi exprim dorința și speranța că 9 mai 2018 să rămână în istorie ca un moment de reafirmare a narativului unei Uniuni puternice și reunite.

Ne propunem să reușim împreună pe parcursul acestor luni să consolidăm unitatea și coeziunea, într-un moment cu teste și mize importante pentru Uniunea noastră. Uniunea noastră Europeană, a tuturor. Vă doresc succes și mulțumesc”.

Principalele declarații ale lui Antonio Tajani, președintele Parlamentului European:

„România a avut întotdeauna o vocație europeană. Strămoșii românilor au ajuns pe aceste meleaguri, unde au identificat o zonă unică în lume, istoria s-a schimbat, țara dumneavoastră își trage numele din prezența romanilor aici. Cunosc calitățile prin care România poate contribui la succesul acestei președinții.

Dacă nu suntem capabili să dăm răspunsuri rapide, sirenele populiste vor răsuna și vor face lumea mai nesigură. E nevoie mai mult ca oricând de o Europă puternică, care să protejeze cetățenii noștri.

România va răspunde acestei exigențe, o Europă comună, pentru că reflectă voința comună.

Ideea europeană este indivizibilă, Europa poate renaște.

Nicăieri Europa nu este mai puternică decât în statele din Est, este o promisiune a păcii și, în consecință, o promisiune a eliberării. Forța europeană nu este în van, se opune violenței și se bazează pe valori, democrație, stat de drept, egalitate de șanse. Europa trebuie să aibă metode de acțiune. Bugetul trebuie să fie unul politic, este greșit să reducem fondurile de coeziune, cheltuielile agricole, trebuie să avem un buget care stimulează în mod real economiile.

Parlamentul European va vota un proiect de buget cu aceste priorități.

În timpul președinției române, vom susține aceste idei de coeziune și solidaritate, reflectate în viitorul buget.

Aderarea României la Schengen va fi benefică pentru securitatea și pentru țările europene. Sper că va fi îndeplinită sub președinția dvs. România va răspunde acestei provocări, sunt sigur, puteți conta pe sprijinul Parlamentului European și pe al meu personal”.

Principalele declarații ale Președintelui Consiliului European, Donald Tusk:

”Sunt foarte mândru și fericit că voi conduce împreună cu dumneavoastră primă președinția română a Consiliului UE. Sunt convins că în aceste șase luni veți interpreta cu energie și înțelepciune o adevărată rapsodie română. Sunt sigur că președinția dumneavoastră va fi la fel de energică, precum muzica lui George Enescu.

Și nu o spun doar pentru că ne aflăm la Ateneu în această seară, o spun pentru că știu cât de rezistență și de creativă este națiunea română. Cred că sub bagheta dumneavoastră orchestră va găsi sunetul potrivit și veți face tot ce trebuie pentru a lucra ca o echipă pentru apărarea intereselor Europei.

Sunt sigur că veți acționa în sprijinul proverbului „Omul sfințește locul”. Am încredere, de asemenea, că veți acorda importanță necesară regulilor. În această lume în transformare rapidă, respectarea regulilor și principiile vor juca un rol foarte important.

În mare măsură depinde acum de România dacă și în ce fel Europa va depăși provocările viitorului. Depinde numai de dumneavoastră dacă politica românească va fi pentru Europa un exemplu bun sau avertisment sever. La reuniunea informală de la Sibiu a Consiliului European va fi în joc concepția noastră comună în privința viitorului Europei. Celor care își imaginează că în UE e un semn de putere să acționezi în afara regulilor, le spun că se înșeală. Este un semn de slăbiciune. Celor care fac eforturi pentru a apăra valorile europene, le spun să continue lupta. Nu uitați că provocări vor exista întotdeauna.

România are puterea de a fascina și de a încânta. În familia mea, prima mașină a fost Dacia 1300, a socrului meu. Întâmplarea face că astăzi socrul fiului meu conduce și el Dacia Duster. Totuși, mai mult decât de mașini, sunt fascinat de intelectualii români.

Aș vrea să fac un apel la toți românii: să apere în România și Europa fundamentele noastre politice – libertatea, statul de drept și Constituția. Să le apere cu aceeași hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Vă asigur de tot sprijinul meu”.

Principalele declarații ale lui Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene:

„Vreau mai întâi să vă mulțumesc că ne-ați întâmpinat în acest loc magnific. Admir viața dumneavoastră intelectuală și culturală, este puternică, a fost la fel chiar în timpul lungilor decenii în care românii au plătit un greu tribut până la eliberarea lor. Am nu numai o mare plăcere, ci și o mare emoție că sunt aici în această seară. Deschidem prima președinție română a Consiliului UE.

Îmi aduc aminte că drumul spre aderare al României a fost întotdeauna dificil și deseori exigent. Performanțele făcute de România au dus la obținerea unei busole europene în mâinile românilor.

UE nu face compromisuri, chiar dacă e vorba de drepturile omului, de respectarea statului de drept, de luptă împotriva corupției, nu este posibil să se facă compromisuri.

UE nu este completă fără România. Locul natural al României este și în centrul zonei Schengen. Din 2014, în Parlamentul European am pledat pentru ca România să facă parte din Schengen, rămân fidel acestei promisiuni, România trebuie să facă parte din Schengen.

Sub președinția voastră, vom deschide un nou capitol din istoria noastră comună, care se va scrie la Sibiu, la summit, unde vom da o adevărată perspectivă de viitor tuturor cetățenilor noștri.

Vom face în așa fel încât această Europă, care a fost mult prea mult timp divizată, această Europă să rămână un model în lume”.

Principalele declarații ale premierului Viorica Dăncilă:

„Am deosebita onoare și bucuria de a ura astăzi invitaților noștri „Bun venit la București”. Vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră în cadrul acestui eveniment, în care marcăm un moment important pentru România: lansarea președinției Consiliului UE. Pentru mine este un moment încărcat de emoție, pentru că astăzi, în această situație cu totul special pentru țara mea, am onoarea de a vorbi în numele concetățenilor mei. Am onoarea de a vorbi în numele României, care timp de șase luni va sta cu demnitate la masă la care se iau deciziile importante ale UE.

Astăzi românii se bucură de președinția Consiliului UE, ocupă locul meritat în Europa, locul în care să primească același respect, aceleași drepturi și beneficii de care se bucură toți cetățenii europeni. Cu acest gând voi reprezenta țara mea și pe concetățenii mei, în următoarele șase luni.

Privind în urmă, cred că cel mai important pas al integrării noastre a fost atunci când poporul român a adoptat prin referendum actuala Constituție a României. Aceea este linia de start de la care a început cu adevărat integrarea noastră. Atunci a avut loc actul de voință al poporului român de a se alinia și de a-și însuși valorile și principiile UE.

Constituția adoptată atunci este garanția cea mai puternică, că țara noastră a pornit pe drumul ireversibil al integrării europene. Constituția este reperul nostru european cel mai important, pentru că a fost elaborată în acord cu partenerii noștri europeni. Putem spune, cu toată convingerea, că ceea ce este european este și constituțional.

Această Constituție ne spune astăzi, în momentul preluării președinției rotative, că Guvernul are datoria de a gestiona dosarele europene pe perioada președinției. Ca prim-ministru îmi asum cu onoare și demnitate această înaltă responsabilitate în fața Europei și a cetățenilor europeni. Vom demonstra că România și-a câștigat pe deplin rolul. Vom demonstra că merităm respectul și statutul de partener egal în marea construcție europeană. Vom demonstra că România este pregătită să stea cu fruntea sus, în rând cu celelalte state membre.

Le transmit, deci, tuturor românilor și partenerilor noștri europeni același mesaj: Îndrăzniți să credeți în România, în capacitatea României de a conduce cu cinste și onoare președinția Consiliului UE. Putem demonstra că poporul român este cu adevărat european, atașat de valorile din spațiul comunitar european. Românii au fost, sunt și vor rămâne un popor pro-european.

Ne dorim să participăm activ la deciziile majore ale Uniunii și iată că astăzi începem să o facem. Ne dorim să fim parteneri egali și respectați în UE, și iată că astăzi România se așează la masa la care se discută și se decide viitorul UE.

Vă garantez că miniștrii guvernului vor gestiona cu toată seriozitatea dosarele vitale pentru prezentul și viitorul UE. Suntem conștienți de provocările pe care le avem în față, le vom trata cu aceeași seriozitate și le vom răspunde cu același realism și determinare.

Ne propunem ca, în mandatul președinției noastre, Uniunea să meargă în același ritm și cu aceeași cadență. Vom susține acele decizii care se vor afla deasupra diferențelor de dezvoltare și care pot contribui astfel la întărirea coeziunii între statele membre.

Îmi doresc cu sinceritate ca, după mandatul nostru la președinția Consiliului UE, Uniunea să fie mai solidă, mai unită și mai solidară. Acesta este spiritul UE, aceasta este viziunea pe care o va urma România în cele șase luni în care va deține președinția Consiliului UE”.

Inițial, Klaus Iohannis nu apărea în agenda oficială a evenimentului, dar ulterior, Administrația Prezidențială a emis un comunicat în care anunța că Președintele va participa la eveniment și va susține un discurs.

Liviu Dragnea a fost absent de la eveniment, deoarece a plecat în vacanță, conform G4media. În locul celui de-al treilea om în stat, va ține un discurs vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, căruia Dragnea i-a delegat atribuțiile la sfârșitul anului. Dragnea a plecat în vacanță pe data de 2 ianuarie și nu a revenit la București pentru evenimentul inaugural.

Folosim cookies