Studiul a fost efectuat pe 160 de centenari, cu vârsta medie de 109 ani, comparați cu un grup de control format atât din persoane tinere, cât și din persoane în vârstă, dar de sub 90 de ani (media între 85 și 89 ani). Cercetătorii au investigat flora intestinală a tuturor participanților pentru a descoperi dacă există anumite particularități specifice persoanelor care depășesc vârstă de 100 de ani, fiind deja cunoscut rolul important al florei intestinale în afecțiunile digestive, neuronale și de imunitate, inclusiv în cazul apariției bolii Alzheimer.

Pe lângă anumite modificări specifice îmbătrânirii, grupul centenarilor prezintă o creștere semnificativă a abundenței anumitor bacterii și o dispariție a altora, alcătuind un profil al florei intestinale specific persoanelor care depășesc vârstă de 100 de ani. S-a observat că acestea au mai multe bacterii care modifică acidul biliar, transformându-l în alți produși secundari. Conform cercetătorilor, o parte dintre acești produși secundari au un puternic efect de distrugere și prevenire a infectării cu anumite bacterii periculoase, inclusiv a unora rezistente la antibiotice.

Studiul a fost publicat în Nature, iar rezultatele sale abia deschid drumul către înțelegerea legăturilor dintre modul de viață și de alimentați care determină flora intestinală și vârsta atinsă de o persoană. Studii de acest tip ar putea determina mai exact bacteriile benefice pentru sănătatea pe termen lung a oamenilor și ar putea permite crearea unor noi metode de a identifica riscurile apariției unor boli, dar metodele de tratare și prevenție a acestora.

Photo Satjawat Boontanataweepol | Dreamstime.com

Sursă: Nature.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday